FELICIA MUNTEANU

Just another WordPress.com site

FELICIA MUNTEANU

PAGINĂ PERSONALĂ

VIDEO ANATAECOR 2009 Felicia MUNTEANU prezentare generala

VIDEO ANATAECOR 2009 Felicia MUNTEANU prezentare1

VIDEO ANATAECOR 2009 Felicia MUNTEANU prezentare2 meditatie

VIDEO ANATAECOR 2009 Felicia MUNTEANU prezentare3

VIDEO ANATECOR WORK SHOP 2009 FELICIA MUNTEANU

FELICIA MUNTEANU si creatiile ei 1

FELICIA MUNTEANU si creatiile ei 2

FELICIA MUNTEANU si creatiile ei 3

FELICIA MUNTEANU si creatiile ei 4

FELICIA MUNTEANU si creatiile ei 5

Pentru că numele meu (FELICIA Munteanu)e legat de trăiri spirituale, trebuie sa încep să vă vorbesc despre mine de la momentul trezirii mele spirituale sau mai bine zis al naşterii mele din nou.

Am absolvit Institutul Politehnic Bucureşti şi am lucrat in domeniul cercetării ştiinţifice a învăţământului universitar şi post – universitar până în momentul noului meu început, al trecerii mele de la instruirea minţii tinerilor la înţelegerea şi practicarea puterii spiritului.

Sunt multe de spus despre acest început care a avut loc în decembrie 1992. Au trecut mulţi ani de atunci, timp în care am avut multe trăiri miraculoase. Se poate spune că pentru un om ca mine, trăind in lumea ştiinţelor exacte, trezirea mea spirituala a fost spectaculoasă, fascinantă, plină de mister şi de exprimări ale puterii spirituale.

Şi pentru că m-am născut din nou în anul 1992, vă voi vorbi doar despre aceşti ani din viaţa mea pentru că eu consider că aceştia sunt cei care mă pot defini şi datorită lor pot acum sa mă prezint celor interesaţi de mine ca om, din postura unui căutător spiritual.

Pe 6 decembrie 1992, pe când eram profesoară la Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, în timpul primei slujbe de slujire a colegiului de către părintele Galeriu Constantin, am avut un dar minunat de la Dumnezeu: am trăit o revelaţie a adevărului divin. Este practic imposibil de explicat în cuvinte o astfel de trăire. Pe atunci nu aveam nici credinţă, nici căutarea înlăuntrul meu, şi colecţionasem doar neputinţe şi boli.

Puţin după începerea slujbei am simţit că peste fiinţa mea şi înlăuntrul ei a coborât o lumina care mi-a dăruit o stare interioară nouă, o certitudine a existenţei unui Dumnezeu exterior şi a unui Dumnezeu interior, necunoscut încă.

Atunci, în acele momente ale vieţii mele, Dumnezeu mi-a făcut cel mai mare dar al vieţii mele: mi-a dovedit că El este realitatea pe care trebuie să o căutam pentru a fi fericiţi. Şi pentru că nu mulţi vor putea înţelege ce am simţit şi pentru nu mulţi pot judeca căutarea sau acceptarea divinului niciunui semn, cred ca am un avantaj greu de evaluat asupra tuturor celor ce doresc sa înţeleagă sau să-L întâlnească pe Dumnezeu.

Pot face această afirmaţie pentru că eu nu-L caut, eu L-am găsit, eu nu-L înţeleg căci consider ca nici nu poate fi înţeles de mine, Îl trăiesc.

Televiziunea naţională, emisiunea Vieţii Spirituale, a filmat slujba de la liceu aşa că peste două săptămâni mi-am văzut chipul în lacrimi pe ecranele televizorului, transfigurat în altă dimensiune. Din acest motiv cei ce mă cunoşteau elevi, studenţi, prieteni m-au întrebat ce mi s-a întâmplat.

Era greu să-i spun cuiva ce trăisem, căci nici eu nu ştiam. Puteam spune doar că mă simt altfel pe dinăuntru, am alte repere, alte dorinţe alte obiective. În perioada imediat următoare am avut parte de trăiri miraculoase una după alta.

Înainte cu câteva zile de aceasta naştere din nou, am întâlnit o femeie doamna Ionescu, căutător spiritual, care mi-a dat primele îndrumări după ce am citit o carte: Jocul vieţii de Florence Shin. De la ea am învăţat că pentru a fi sănătoasă trebuie să iubesc, să accept şi sa iert tot şi pe toţi..

Ea mi-a vorbit de puterea cuvântului, de vibraţie şi de puterile miraculoase ale omului trăite în armonie cu el şi cu universul.

Am primit de la o doamnă o carte care mi-a schimbat viaţa: Rugăciunea lui Iisus.

După cititrea cărţii am început să practic cu mult zel rugăciunea.

La numai câteva luni de la acel moment, al noului meu început, bolile pe care le colecţionasem dispăruseră, eram mult mai optimistă, începeam să-mi schimb dorinţele şi obiectivele.

Am început să cumpăr şi să citesc toate cărţile cu teme spirituale care au apărut pe piaţă. Mă simţeam fascinată de tot ceea ce descopeream in lumea misterioasă a spiritului.

În câteva luni de practicare a rugăciunii inimii, am simţit că atunci când fac rugăciunea ceva îmi iese din mâini. Nu ştiam exact ce mi se întâmpla. Foarte curioasă am început sa trăiesc miracole vindecătoare.

Am fost invitata intr-un grup coordonat de un om cu dorinţe înalte şi acolo am constat că sunt mulţi cei ce aşteaptă şi trăiesc miracole alături de oameni mai instruiţi decât mine.

În timpul unei întâlniri cu acest grup a venit un om către mine şi mi-a cerut să mă rog pentru el. Nu înţelegeam ce vrea de la mine, totuşi m-am rugat, avea probleme cu un ochi cu care nu vedea. După rugăciune mi-a spus că a început să vadă cu ochiul cu care nu vedea.

A fost prima trăire miraculoasă pe care am avut-o şi m-a marcat mult. Faptul că am trăit vindecări miraculoase m-a ajutat sa accept că aveam o putere mare în rugăciune.

Încetul cu încetul îmi veneau în întâmpinare tot felul de situaţii pentru a mă ajuta să înţeleg cât de multe pot face dacă mă detaşez de gândirea limitată şi devin practicant al credinţei.

Am început să am colaborări în presă cu mai multe reviste. Prima a fost Revista Magazin. La această revistă am făcut experimente senzaţionale.

Propusesem un câmp de vindecare miercurea si vinerea intre orele 21:50-22:00.

Le-am propus cititorilor să se relaxeze şi să ţină în mână o sticlă cu apă pe care să se roage.

Efectele au fost extraordinare. Am primit saci de scrisori de la cei care participau la acest câmp vindecător. Am introdus tot felul de taloane pe care cititorii le completau si cu această ocazie s-a mărit mult tirajul revistei.

Ulterior am colaborat si cu alte reviste între care şi cu Revista Fenomenelor Paranormale 69, unde am avut timp de doi ani două pagini în care scriam articole pe diferite teme spirituale. Scriam sub tot felul de pseudonime, căci nimeni nu ştia care este motivul transformării mele.

Colaborarea cu Revista Fenomenelor Paranormale mi-a deschis uşi pe care eu nu le-aş fi deschis.

Am fost consultată într-o problemă de viaţă şi astfel am ajuns la spital la scriitorul Petru Creţia pe care l-am sprijinit în vindecare. După această experienţă a mai trăit mai mult de doi ani şi s-au dovedit a fi cei mai prolifici.

Directorul publicaţiilor trustului, domnul Voicu Gheorghe, actualmente director la cotidianul 7 plus, mi-a spus că doreşte sa merg sa iau un interviu lui Pacco Rabanne, care are căutări spirituale. Întrucât eu nu vorbesc bine franceza, am fost cu fiica mea la acest interviu. Şi cu toate că nu era programată întâlnirea cu noi şi cu cei ce reprezentau trustul şi nu speram că vom putea lua acest interviu, totuşi am stat de vorbă cu Pacco Rabanne preţ de o oră. Atunci ne-a vorbit despre trăiri pe care urma să le avem ulterior.

La terminarea interviului, după ce am ajuns acasă, am dat pe postul de televiziune Tele 7 abc, unde, spre stupoarea mea am văzut interviul domnului Tatulici cu nimeni altul decât cu Pacco Rabanne.

Când domnul Tatulici l-a întrebat pe Pacco Rabanne: „Din ce motiv aţi venit în România, dacă nu pentru o întâlnire mondenă?, răspunsul acestuia a fost stupefiant:

Voi nu ştiţi cât de importantă este ţara voastră şi cât de speciali sunteţi..

Când Tatulici a continuat să-i pună întrebări cu referire la preocupările lui spirituale, Pacco Rabanne a continuat să dezvolte acest subiect.

La întrebarea lui Tatulici:

Aţi întâlnit aici , la noi în ţară, discipoli ai lui Iisus?

Pacco Rabanne a răspuns:

Tocmai m-am despărţit de doi.

Priveam la televizor şi nu-mi venea să cred, de mine şi de fiica mea vorbea Pacco Rabanne.

La acea întâlnire Pacco Rabanne ne-a vorbit despre multe posibilităţi spirtuale pe care aveam să le descopăr ulterior prin studiu sau prin trăire. Învăţam pas cu pas cum să devin o fiinţă liniştită şi cum să accesez bucuriile divine. Am citit şi m-am autoeducat continuu cu perseverenţă.

Într-o bună zi l-am întâlnit pe domnul profesor Alexandru Măruţă, pe care îl cunoşteam încă din primii mei ani de inginerie şi cu care colaborasem în domeniul ştiinţific. Profesorul mi-a vorbit despre preocuparea lui pentru paranormal, despre faptul că era decanul Facultăţii de Parapsihologie şi Ştiinţe Cognitive din cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti şi că organizează la sfârşit de săptămână cursuri de iniţiere spirituală penmtru oameni din toată ţara.

Vorbind-i despre preocupările mele, profesorul m-a invitat să ţin conferinţe în cadrul Universităţii Ecologice din Bucureşti.

Paginile realizate de mine în Revista Fenomenelor Paranormale erau apreciate de cititori şi pseudonimul sub care scriam devenise destul de cunoscut. La scurt timp l-am întâlnit şi pe rectorul Universităţii Ecologice din Bucureşti care îmi fusese profesor la Institutul Politehnic Bucureşti care mi-a propus să mă transfer la universitatea pe care o conducea pentru a susţine seminarii şi cursuri în cadrul Facultăţii de Parapsihologie şi Ştiinţe Cognitive.

Astfel, între 1996-1999 am fost cadru diadactic la această instituţie de învăţământ superior. A fost interesant şi incitant pentru mine să susţin cursuri şi seminarii în domeniul spiritual celor ce aveau căutări spirituale. Ca o ironie a sorţii eu ţineam cursuri de Psihologia transcendentului şi de Isihasm şi părintele Galeriu susţinea în cadrul aceleiaşi facultăţi cursuri de Istoria religiilor.

Atunci am întâlnit oameni cu dorinţa de a ajunge la cunoaştere şi de a practica psihologia spirituală. Din păcate facultatea s-a transformat într-o facultate de psihologie clasică.

În decembrie 1997 am trăit un moment cu totul special prin faptul că am primit darul comunicării directe cu fiinţele din universul spiritual atât mental, cât şi prin scriere. Am trăit clipe de o bucurie enormă prin realizarea unui dialog conştient cu îngerul meu care îmi dicta cursul pe care trebuia să-l predau studenţilor. Astfel, după nici două săptămâni, în mod miraculos, aveam scrisă prima carte. Am reuşit cu multă mulţumire sufletească să comunic profund cu o parte din studenţii mei cu care făceam schimb de informaţii şi de impresii.

La îndemnul şi cu susţinerea lor am scris primele cărţi care au văzut lumina tiparului în acelaşi an: Dumnezeu ne vorbeşte, Iisus din voi şi Voi şi îngerii voştri.

La nici o lună de la primirea acestui dar am început dialogul cu Iisus Hristos şi cu fiinţe de lumină.

Într-o zi am primit un mesaj care m-a speriat:

Tu ai o misiune de împlinit pentru ţara ta!

Sincer am crezut că mintea îmi juca feste şi zece zile n-am mai avut curajul să preiau mesaje. După zece zile l-am sunat pe Dan Seracu, care era coleg cu mine la facultate şi era cunoscut ca un clarvăzător, şi l-am rugat să ne vedem. A doua zi m-am întâlnit cu el la o cofetărie şi m-a întrebat direct fără nici o introducere:

Ce, te-ai speriat? Ai aflat şi tu că ai o misiune? Fii liniştită va fi foarte greu, dar vei reuşi. Te simţi responsabilă?
Da, am răspuns. Eu mă caut pe mine, cum să fac ceva pentru alţii când abia învăţ să fac ceva pentru mine?

După ce am scris primele cărţi am cunoscut un scriitor, filozof şi tipograf care s-a oferit să-mi tipărească gratuit prima carte, cu condiţia să-mi distribui cărţile singură prin propria editură. Asta am şi făcut şi, în scurt timp, am reuşit să-mi public primele cărţi pe datorie, urmând să restitui tipografiei banii investiţi, după vânzarea cărţilor. Deşi nu ştiam nimic despre modul în care se construieşte o afacere, totul s-a petrecut ca un miracol: cărţile mele se vindeau şi eu reuşeam să-mi plătesc datoriile.

Am avut sentimentul că trăirile spirituale nu se îmbină cu bogăţia materială şi, fascinată de ceea ce primisem, i-am cerut lui Dumnezeu sărăcie. Se spune însă că trebuie să fii atent la ceea ce ceri că s-ar putea să primeşti. Şi eu am primit sărăcie. Tot ceea ce am realizat a fost cu eforturi uriaşe într-o sărăcie lucie. N-am avut bani decât pentru înfiinţarea firmei, am primit oferte de tipărire a cărţilor de la două tipografii, diferenţa de ofertă dintre cele două fiind însă foarte mare.

Dezamăgită am plecat într-o scurtă excursie în judeţul Argeş. La mânăstirea Curtea de Argeş am primit mesajul că problema tipăririi cărţilor mele a fost rezolvată. La întoarcerea la Bucureşti am aflat cum fusese rezolvată problema: tipograful care îmi ceruse suma cea mai mare a acceptat să-mi tipărească cărţile la un preţ de trei ori mai mic decât oferta iniţială, urmând să le plătesc la finalul fiecărei luni, pe măsura vânzării.

M-am avântat în această lume complet necunoscută pentru mine, oricine ar spune din inconştienţă, eu însă eram convinsă că Dumnezeu mă ghida.

Înainte mă trimisese Dumnezeu la Editura Humanitas unde am avut o întâlnire specială cu domnul Liiceanu, apoi la Editura Nemira. Directorul Editurii Nemira a vrut să-mi folosească potenţialul creativ pentru a creea o revistă sub sigla editurii pe care o conducea. Din păcate s-a dovedit a fi un om imoral, motiv pentru care am renunţat după ce am realizat la nivel obiectiv revista.

Acea experienţă a fost unica cu care am pornit munca editorială şi a fost suficientă pentru că totul se lega, cărţile mele vedeau lumina tiparului, se vindeau şi eu îmi achitam datoriile.

La două luni după tipărirea şi distribuirea primelor cărţi am ajuns la Mânăstirea Cotmeana şi l-am cunoscut pe stareţ, un om foarte înduhovnicit, care la finalul slujbelor stătea de vorbă cu oamenii care aveau probleme de viaţă şi cereau sfaturi. Nu ştiam pe vremea aceea ce înseamnă să fii văzător cu duhul şi ce mare ajutor poţi primi de la un astfel de om. Am vrut să-i dau cărţile stareţului prin intermediul unui tânăr cu care ajunsesem acolo. Mesajul pe care l-am primit a fost însă altul: „Tu să i le duci pentru că va fi primul care va recunoaşte că sunt de la MINE” Eu am râs în sinea mea pentru că era greu de crezut ca o faţă bisericească să facă acest gest.

Din fericire am fost ascultătoare, am aşteptat până la final când au rămas doar cei din grupul nostru şi când mi-a venit rândul m-am apropiat de stareţ cu cărţile la subraţ. Stareţul m-a întrebat: Unde sunt cărţile pe care Dumnezeu v-a spus să mi le daţi? M-am cutremurat, l-am întrebat dacă citeşte el aşa ceva. I le-am pus pe masă, le-a privit , le-a răsfoit şi a spus: „Sigur, doar sunt de la Dumnezeu. Aduceţi-le şi le voi vinde în mănăstire. Aşa s-a întâmplat că primele mele cărţi pline cu rugăciuni s-au vândut acolo”.

La lansarea primelor 12 cărţi stareţul a venit şi m-a onorat cu prezenţa. În luna august a aceluiaşi an se organiza un târg de carte la Neptun unde am fost îndrumată să mă duc, ceea ce am şi făcut. În jurul meu s-a făcut destul de multă vâlvă, eram autoarea a 12 cărţi, directoarea editurii şi vorbeam despre puterea creaţiei. Media scrisă video şi audio s-a arătat foarte interesată de prezenţa mea la târg. La finalul manifestării am înţeles însă că premiile, diplomele sunt importante şi că directorii editurilor fac eforturi mari să le primească. Simţeam însă că ajunsesem într-o lume complet străină mie, că scopul meu este cu totul altul, nu acela de a-mi face reclamă pentru a mă îmbogăţi, ci de a îmbogăţi sufletele cititorilor.

I-am spus organizatorului la final că sponsorul meu este diferit de al tuturor celorlalţi editori, şi m-a întrebat cine este acesta. Eu am răspuns liniştită că Dumnezeu şi evident m-a privit cu suspiciune şi nu a înţeles nimic.

În drumul de întoarcere mă plângean că nu ştiam cum voi achita datoriile la tipografie. Mesajul a fost simplu: „Vei avea toţi banii!” Şi într-adevăr la întoarcere am aflat că la distibuitorii de carte aveam strânşi toţi banii. Am învăţat încetul cu încetul ce înseamnă distribuire de carte, mi-am făcut chiar şi un centru de distribuire de carte pe care însă l-am desfiinţat foarte repede pentru că am înţeles că nu reprezenta soluţia financiară pentru mine.

L-am cunoscut ulterior pe Aristide Buhoiu, care m-a invitat la emisiunile pe care le realiza, nu numai pentru că era interesat de miracolul spiritual, ci şi pentru că aveam audienţă. Au urmat apoi apariţii la majoritatea posturilor de televiziune: TVR 2, TVR 1, TVR Iternaţional, ANTENA 1, Acasă TV , PRO TV, Realitatea TV, ETNO TV, OTV, Naţional TV, B1 TV şi televiziuni regionale.

În toate apariţiile mele televizate am susţinut diverse teme spirituale, fără să dezvălui trăirile spirituale pe care le aveam. Ulterior Dumnezeu a adăugat informaţii noi la mesajul pe care mi l-a transmis: „Ai o misiune spirituală, trebuie să fii glas de Dumnezeu, să vorbeşti din biserica Mea”.

Am crezut că am trăiri la limita raţionalului.

Am cunoscut ulterior mulţi preoţi cu mare har de la care am învăţat ce înseamnă biserica şi ce importrantă este practicarea tainelor religioase.

În anul 1999, la vizita Papei Ioan Paul al II lea, am fost îndrumată să-i dau mesaje. Stupefiant pentru mine a fost faptul că ne-am aşezat trei perosoane la masă care puteam să comunicăm cu lumina divină şi am primit mesaje identice din punct de vedere al infomaţiilor, doar cuvintele prin care era exprimat erau diferite.

Prin Theodor Backonscki, ambasadorul României la Vatican pe vremea aceea, i-am transmis cele trei mesaje care vorbeau despre unirea celor două religii. A doua zi de la primirea mesajelor Papa Ioan Paul al II lea vorbea in limba română în centrul Bucureştiului exact despre unirea celor două religii în maniera identică mesajelor primite de noi.

În anul 2000, înainte de finalul madatului preşedintelui României Emil Constantinescu, printr-o întâmplare deloc întâmplătoare într-o expoziţie a unui mare artist care trăieşte în Italia am fost înrumată să-i dau o carte pe care tocmai o tiprisem . După două săptămâni preşedintele a ţinut un discurs la TVR 1 care conţinea peste 95% mesajul cărţii. Am înţeles că eram îndumată pas cu pas, că era important să devin un om puternic, că trebuie să învăţ să mă apropii de lumină şi de înţelepciune. Am devenit o creştină ortodoxă practicantă şi asta m-a ajutat imens să înţeleg miracolele religiei mele şi să trăiesc în armonie cu Dumnezeul lăuntric acceptându-i , iubindu-i şi iertându-i şi pe cei care nu mă puteau înţelege.

Am tipărit până în 2004 treizeci dintre cărţile scrise de mine, interesul maniferstat de cititori pentru ceea ce am scris dându-mi forţă să merg mai departe şi făcându-mă să înţeleg cât bine le pot face celor care-L caută pe Dumnezeu.

Am editat cu spijinul Cartelului AFFA o revistă „Împreună Magazin” care conţinea multă informaţie spirituală, motiv pentru care a fost agreată de Arhiepiscopia Bucureştiului, care a susţinut cu informaţii partea realiogioasă a revistei. Efortul pe care l-am făcut pentru realizarea acestei reviste a fost foarte mare, dar susţinerea materială a dispărut, motiv pentru care am renunţat să o mai tipărim.

Am realizat timp de zece luni DDT TV o emisiune intitulată „Lumina călăuzitoare” care a avut o audienţă importantă.

Din februarie 2007 am avut parte de o trăire specială care la început m-a speriat. În casa mea, în timpul unei slujbe de sfeştanie, am simţit o forţă exterioară care a coborât în trupul meu şi mi-a folosit aparatul vocal pentru a transmite mesaje. Mesajele au fost de iubire şi atenţionare de la Dumnezeu Tatăl, de la Fiul, de la Duhul Sfânt şi de la Maica Domnului.

Ulterior, în biserica în care slujeşte preotul care a făcut sfeştania, s-au transmis mai multe mesaje. Preotul este văzător în duh şi a văzut lumina care pătrunde în mine în momentele în care se transmit mesaje. Am început ulterior să vorbesc într-o limbă pe care o ştiam foarte superficial şi mi-a fost foarte greu să accept şi această realitate. Acum am înţeles ce a vrut să spună Dumnezeu când mi-a transmis că trebuie să fiu glas de Dumnezeu şi să vorbesc din biserica LUI.

Ştiu că scopul pentru care Dumnezeu m-a făcut un mesager al Lui este propovădiurea Evangheliei, chiar dacă nu sunt o cunoscătaore a ei, şi trezirea la o nouă viaţă interiară a celor ce nu cred în puterea Duhului Sfânt.

Mi-a fost foarte greu să mărturisesc acestea şi este prima oară când o fac publică, dar ştiu că minciuna nu este de la Dumnezeu şi eu vreau să fiu doar roaba Lui.

Ştiu, mulţi nu vor crede că aceste manifestări sunt divine, dar dacă oamenii l-au răstigmnit pe Fiul lui Dumnezeu atunci eu, care sunt doar un umil slujitor al Lui, trebuie să mă aştept la manifestări potrivinice. Cine va crede însă va putea avea parte de miracolele transmise lumii prin mine sau prin alţii ca mine. Nu mă consider decât un om obişniut care a primit nişte haruri sau harsime care lucrează doar asupra celor pe care Dumnezeu îi alege.